Biscuți  cu afine fără gluten, potriviți și pentru copii foarte mici, făcuți rapid, rezistenți și neașteptat de buni ….V-am convins, nu? Plus că din același aluat merg și brioșe . Eu am făcut brioșe cu prune tăiate cubulețe și pudrate cu scorțișoară și zahăr cocos .

 

Nu mă așteptam ca un experiment să fie atât de gustos și să aibă succes la copilul care este cam mofturos de felul lui. Nu stau foarte bine la capitolul aspect dar ce contează atâta timp cât ai o gustare bună la îndemână câteva zile. Plus că rețeta se poate îmbunătăți, se pot desena cu ciocolată, coajă de lămâie, ghimbir ras,  stafide,  cu orice aveți la îndemână .

Ingredientul special al acestor biscuiți este meiul, mai exact făina de mei pe care mi-am râșnit-o singură la Thermomix .

Am mai încercat să îi dau copilului mei în supe sau în loc de orez cu legume dar nu am avut niciodată succes așa că sunt foarte fericită că am reușit să îi introduc în alimentația cereala rege, cum o numesc chinezii.

Și-a câștigat acest titlu datorită varietăţii de nutrienţi din conţinut (fier, mangan, cupru, magneziu, potasiu, siliciu, vitamine din complexul B, vitamina E, proteine cu puține calorii, enzime digestive) dar şi pentru că ajută foarte mult la digestie, îndepărtând acidul în exces. De asemenea, este o sursă excelentă de carbohidraţi complecşi şi ajută la reducerea nivelului de colesterol rău şi al trigliceridelor.

Din cantitățile de mai jos au ieșit două tăvi de cuptor, i-am mâncat timp de o săptămână, păstrați în pungă de hârtie în dulap. S-au întărit ușor pe margini dar nu a fost deranjant deloc.

Ingrediente

 120 grame făină orez

120 grame făină mei (se poate înlocui cu făină orez)

80 grame făină cocos (fulgi râșniți, deci nu a ieșit chiar foarte fină)

60 grame zahăr cocos (merge mai mult, eu atât mai aveam)

2 nectarine + 200 ml apă făcute suc

2 linguri unt netopit de cocos

1/2 linguriță bicarbonat (opțional, am făcut și fără și nu am observat diferență)

1 praf sare

afine și scorțișoară/ prune etc.  (cum simțiți)

               Se amestecă cele trei feluri de făină cu sarea și bicarbonatul într-un bol măricel, se prepară sucul în robot, se amestecă cu zahărul și uleiul de cocos bine de tot (eu am lăsat robotul aproximativ 3-4 minute să mixeze), după care se toarnă peste făină și se încorporează. Nu o să fie un aluat elastic și uscat, va fii grunjos și umed. Important este să se formeze biluțe din el pe care le vom aplatiza cu podul palmei, le așezăm pe hârtie de copt, le pudrăm cu scorțișoară și decorăm cu afine (le afundăm în cocă).

            Le-am lăsat la cuptorul preîncălzit, 180 grade C până s-au rumenit ușor – aproximativ 30 minute (depinde de puterea cuptorului din dotare).

PS – săptămâna aceasta am găsit fulgi de ovăz fără gluten la magazinul Ki-Life din Piața Amzei așa că am făcut și această rețetă de biscuiți în varianta fără gluten (vezi aici).

     Zile aromate !

     Andra