Pate de vinete sau salată de vinete în alt mod, mult mai comod …Cui nu îi place salata de vinete ??? Nu știu sincer pe nimeni (câțiva copii dar ei nu se pun…). Problema cu ea este că nu prea îmi vine să stau să coc vinete niciodată, deși stau la curte, spre rușinea mea nu prea mă mobilizez (nu le am cu grătarul deloc) decât dacă vine o prietenă cu rugămintea să își coacă pentru iarnă și atunci e altceva. Am mai încercat la cuptor dar nu prea mi-a plăcut rezultatul, era ok dar îi lipsea ceva. Anul acesta m-am detașat de rețeta tradițională și am apelat la usturoi și ceapă coaptă. Super gustos, de miros ce să mai zic… m-am abținut cu greu să nu mănânc jumătate de căpățână de usturoi direct din tavă. Dar nu mai lungesc vorba, iată cum am procedat pentru 4-5 porții absolut delicioase de pate vinete, gata în 30 minute cu totul.

Ingrediente 

3 vinete dimensiune mică (am uitat să cântăresc) tăiate cubulețe

1 ceapă roșie mică tâiată pe din două

1/2 căpățână de usturoi necurățată

sucul de la 1/2 lâmâie

1 capac oțet balsamic

1/2 linguriță cimbru ( eu pun la aproape orice, este opțional)

1 vârf pudră muștar (mie îmi place iute, plus că aduc aport de calciu)

sare după gust

ulei de măsline pentru stropit legumele înainte de coacere

Pate de vinete

        Vinetele, usturoiul și ceapa se pun la copt în tava cuptorului, stropite cu ulei măsline din belșug până se înmoaie și rumenesc ușor (cam 20 minute la 180 grade, cuptor preîncălzit -usturoiul este posibil să trebuiască scos mai repede ca să nu se ardă). Se lasă la răcit până putem pune mâna pe ele și decoji. Punem legumele coapte și decojite în robot, adăugăm sucul de lămâie, sarea, oțetul balsamic, pudra de muștar (puteți renunța dar ajută digestia, scapă de constipație, sprijină sistemul nervos etc.), sarea și pulsăm de câteva ori. Se va transforma foarte repede într-un pate cremos, excelent servit cu roșii, vlăstari sau ce mai vreți voi . Evident este mai bun după ce stă puțin la rece.

        Vinetele și găluștile cu prune anunță pentru mine toamna, așa că vă invit la un atelier practic unde vom discuta despre imunitate și vom prepara rapid găluști cu prune raw (printre altele). Detalii aici. 

     Zile delicioase și ușoare !

    Andra