Biscuiți fragezi, vegani și fără gluten – preferații mei din toate rețetele de până acum ! Poate din cauză că sunt plini de aromele mele preferate, care întâmplător sunt și afrodisiace.  Cardamomul, apele florale de care am aflat prima dată în O mie și una de nopți, iar acum le folosesc atât de frecvent în bucătăria mea….cine s-ar fii gândit pe atunci.

Așa că sunt foarte potriviți pentru zilele acestea, aflându-ne în luna iubirii doar. Dacă îi faceți în formă de inimioară și îi serviți partenerului alături de cafeaua, ceaiul, sucul de dimineață o să îi faceți ziua mai frumoasă.

Cantitatea de aluat care iese este generoasă, aproximativ 300 grame de biscuiți, eu am făcut doar jumătate de aluat, cealaltă parte păstrând-o la congelator. Când am decis să fac și tura 2, am scos aluatul de cu seara de la congelator și l-am lăsat să se dezghețe peste noapte la frigider. Dimineață, am tăiat imediat steluțe și inimioare, le-am copt și am avut un mic dejun parfumat și delicios.

Să îți trezești familia cu parfum oriental de biscuiți ….ce poate fii mai frumos !

Ingrediente

210 grame făină Soriz

100 grame zahăr cocos

1 praf sare

1 lingură psyllium

1/2 plic praf copt

1 linguriță amidon

1 linguriță pudră cardamom

1 linguriță pudră ghimbir

1 lingură esență naturală de vanilie (coniac cu bețe de vanilie lăsate la macerat cel puțin 3 luni)

1 lingură apă florală de portocal

o lingură agrișe uscate (opțional)

coaja de la o lămâie

60 grame ulei cocos

60 grame lapte cocos

1 lingură semințe de chia

Aluatul se întinde pe o planșă acoperită cu  folie de plastic, în grosime 1 deget și se dă la frigider cel puțin 20-30 minute. Se coc 10-12 minute la 180 grade C, cuptor preîncălzit. Și aluatul păstrat pentru zilele următoare a stat la congelator tot întins pe planșă, cu folie. Este un aluat fărâmicios, din acest motiv trebuie întins și lăsat să acționeze uleiul de cocos și semințele de chia, psylliumul în această formă.

Pentru că tot vorbim despre iubire și mirodenii afrodisiace vă învit la Atelierul Practic de Hrană Vie și Uleiuri esențiale dedicat Iubirii și Senzualității. Vom găti raw-vegan cu mirodenii speciale, facem Red-Velvet Cheesecake, la pahar, dar fără nuci, supă Pho vietnameză și Biluțe aperitiv cu mirodenii. Monica ne arată cum să ne preparăm în casă cremă de masaj afrodisiacă și cum să atragem partenerul potrivit cu ajutorul uleiurilor esențiale, cum să menținem pasiunea în cuplu, cum să ne iubim pe noi. Va fii foarte gustos și interesant ! Detalii și înscrieri aici.

Zile aromate cu iubire să avem !

Andra