Parfait din migdale și căpșuni sau brânzică dulce de migdale alintată cu sos dulce acrișor, atât de simplu, sănătos și ușor de realizat. Nu are cum să nu vă placă, eu mi-am amintit de câte iaurturi cu fructe/ jeleuri am mâncat în liceu și de cât de mult îmi plăceau, pe atunci considerându-le foarte sănătoase. Mi-am adus aminte și de cât de greu m-am lăsat de ele, poate cel mai greu decât orice altceva pentru că ani întregi mi-am început ziua cu ele…Nu știu cum de abia acum am descoperit această combinație simplă care ar fi putut înlocui lejer dependența mea de atunci. Dar vorba aceea – mai bine mai târziu decât niciodată.

Ingrediente (4-5 porții)

200 grame migdale hidratate (cam 120 grame inițial)

1/2 linguriță pudră ghimbir sau 1-2 cm rădăcină rasă

sucul de la o lămâie

coaja rasă de la o lămâie

1 praf sare

50 grame miere/agave/arțar/zahăr cocos

150 gr. apă plată

Sos 

 150 grame căpșuni și zmeură

3-4 prafuri nucșoară

semințele de la 1/2 baton vanilie

30 grame îndulcitor

1 praf sare

1 lingură psyllium

Am scurs și clătit migdalele, le-am pus în robot (necojite…tot albă iese brânzica) împreună cu restul de ingrediente și am mixat până am obținut textura de cremă. Poți să te oprești și la textura de brânză de vaci, cum preferi tu.

Am transferat compoziția în pahare și m-am apucat de sos care a fost gata în 3 mișcări de robot. L-am lăsat 5 minute să își facă treaba psylliumul , după care am turnat peste brânzică. Am ornat cu fulgi de migdale și căpșunele !

Un degustător al desertului și-a adus aminte că mânca brânzică de vaci cu dulceață de căpșuni și evident a fost foarte încântat. Cred că pot să îl numesc desertului întoarcerii în timp !!!

Mini vacanță colorată, ușoară, fresh și delicioasă !

Andra