Biscuiți minunați, și dulci și sărați care te salvează sănătos în crizele de timp sau te răsfață inofensiv atunci când apare pofta de crănțăneală ! Sună bine, nu ?

Poate ați observat că  în ultimele postări am tot spus despre biscuiții Nairns, biscuiți din ovăz fără gluten. Îi știam de ceva timp, clientă fidelă a magazinelor cu astfel de produse, îi încercasem, dar nu știu de ce nu am remarcat niciodată, la raft, cât de multe sortimente există.

Când am primit pachetul pentru Campania de Promovare Nairns cel mai mult m-au atras biscuiții dulci cu ghimbir. Prima dată am descoperit biscuiții cu ghimbir la Ikea acum mulți ani, când încă nu eram preocupată de nutriție, de fără gluten, fără aditivi etc., așa că îmi tot făceam provizii pentru cheesecake și gustări. Odată conștientizate pericolele ingredientelor nu am mai mâncat biscuiți cu ghimbir. Am tot încercat să fac eu, dar recunosc că nu au fost niciodată atât de buni.

Ei bine, în clipa în care am mușcat din biscuitul Nairns cu ghimbir mi s-au trezit toate amintirile iar plăcerea a fost aproape orgasmică. Fericirea de a regăsi gustul perfect de biscuiți cu ghimbir din ingrediente sănătoase și fără muncă este de nedescris. Mi-au făcut luna ianuarie perfectă ! Nu stau prea grozav cu timpul dar abia aștept să fac și un cheesecake vegan cu ei !

Biscuiții cu fructe uscate excelenți la cafea, a spus soțul meu și l-am crezut pentru că nu a lăsat nici unul pentru  fetele  lui și el nu face din astea de felul lui (eu da…recunosc, deci nu mă pot supăra). Așa că trebuie să fie foarte speciali !

Înainte de a vă povesti experiența cu cei sărați, trebuie să vă spun în detaliu cum stă treaba cu ingredientele  și tradiția Nairns.

Nairn’s este un brand scoțian cu tradiție și experiență, care, timp de mai bine de un secol și-a câștigat, prin calitatea deosebită a produselor, atât recunoașterea, cât și aprecierea consumatorilor de produse sănătoase și de calitate din întreaga lume. Produsele Nairn’s sunt alimente din ovăz integral de cea mai bună calitate, provenit din zona de graniță a Scoției, loc recunoscut pentru clima perfectă creșterii complet naturale, fără pesticide, a acestui tip de cereale. Ovăzul reprezintă o foarte bună sursă de carbohidrați sănătoși, complecși, conținând, de asemenea, cantități însemnate de proteine, grăsimi și fibre. În plus, acesta conține minerale (mangan, fosfor, magneziu, cupru, fier, zinc) și vitamine (B1, B5, B9). De asemenea, în mod natural, dacă nu este contaminat de la alte culturi sau în procesul de producție, ovăzul nu conține gluten. Mai mult, acesta are și o componență nutritivă echilibrată (70% carbohidrați, 15% proteine și 15% grăsimi), 100 de grame de produs conținând 389 de calorii. În consecință, ovăzul este considerat a fi unul dintre alimentele cele mai dense în nutrienți, net superior grâului sau altor cereale. Prin ce se diferențiază produsele Nairn’s?

  • Fără făină – potrivite pentru persoanele cu intoleranță la grâu;
  •  Fără zahăr – cea mai frecventă otravă din alimentația modernă;
  • Sursă de energie – ideale pentru persoanele ocupate;
  • Conferă senzația de sațietate pe durata întregii zile – te ajută să sari peste snack-urile nesănătoase dintre mese;
  • Ajută la menținerea unui echilibru al nivelului zahărului din sânge – lucru extrem de important în cazul diabeticilor;
  • 100% Natural – nu conțin uleiuri hidrogenate, organisme modificate genetic, coloranți, potențiatori de gust, conservanți sau alte chimicale. De asemenea, pâinicile și crackerșii nu conțin zahăr adăugat.

Nairn’s  au în portofoliu 3 tipuri de produse, acestea fiind pâinicile (oatcakes), biscuiții și crackerșii, la care se adaugă și fulgii din ovăz integral (porridge). Pâinicile (turtițele) din ovăz reprezintă pâinea tradițională scoțiană, fiind amintite în documente începând cu anul 43 d.H. Astăzi, acestea sunt foarte apreciate peste tot în lume, atât pentru gustul plăcut, cât și pentru calitățile lor nutriționale. La rândul lor, înlocuitorii de pâine Nairn’s (pâinicile și crackerșii) se regăsesc sub 3 game diferite (organică, clasică sau fără gluten), fiecare dintre acestea având diferite sortimente. Una dintre gamele cele mai apreciate este cea a produselor fără gluten (pâinici, biscuiți și crackerși), aceastea fiind votate cele mai bune produse făra gluten din Marea Britanie.

V-am convins nu ? Odată gustați o să îi îndrăgiți pentru totdeauna. Sunt într-adevăr foarte consistenți, așa că sunt ideali pentru pachețelul copiilor sau pentru pauza de masă de la servici. Copilului meu nu îi era foame la prânz având această gustare pentru pauza de la ora 10.

Dar să trecem la biscuiții sărati, cei cu semințe și la turtițele de ovăz ! Sunt EXCELENȚI, nu știu să spun care fel mi-a plăcut mai mult ! I-am mâncat goi, i-am mâncat cu hummus pentru copii (fără tahini),  cu pate de măsline, cu supă de broccoli !

Cel mai mult mi-a plăcut că mi-am servit prietenii veniți în vizită cu mini bites formate din biscuiți, hummus, sumac, 1/2 roșioară cherry și o frunză de pătrunjel. Atât de simplu, delicios și aspectuos …..să tot faci aperitive pentru invitați așa. De fapt sugestia de prezentare este chiar pe pachet, iar eu am păstrat conceptul vegan total.

Nu știu dacă din cauza biscuiților dar am făcut pe toată lumea să se îndrăgostească de hummusul meu super light, pentru copii. Light înseamnă pentru mine fără tahini, doar cu o lingură de susan ușor rumenit și râșnit pentru 600 grame de năut fiert.  Astfel iese mai dulceag și este agreat și de copii mai mofturoși, iar sumacul de la servire completează gustul dulceag cu prospețime și culoare. Plus aportul mare de vitamina C ! Iată ingredientele și procedura :

Hummus fără tahini 

1 lingură susan alb ușor rumenit în cuptor și râșnit

600 gr. năut fiert

1/2 linguriță pudră turmeric

sucul de la 1/2 lămâie

                                                                                 2 căței de usturoi

1/2 linguriță sare

2 linguri ulei măsline

apă plată sau rămasă de la năutul fiert

          Eu încep prin a râșni susanul în robot, apoi adaug năutul, sucul de lămâie, sarea, uleiul, turmericul și apă treptat-treptat pentru a avea consistența potrivită. Mixez cu întreruperi de amestecare și tot adaug apă până devine cremos. Îl pun într-un castron frumos, presar sumac și ulei pe deasupra, acopăr cu folie și îl păstrez la frigider pentru 3-4 zile.

Se potrivește perfect cu turtițele de ovăz, iar din punct de vedere nutritiv aveți o masă excelentă – cereale integrale, proteină vegetală, legume și grăsime sănătoasă !

Să nu uit, biscuiții merg excelent și pe post de crutoane în supele creme. Eu am mâncat cu supă cremă de broccoli ! A fost cam bun și super sățios acel castron de supă !

Mi-a plăcut ideea campaniei de  -ianuarie fără pâine- pentru că eu sunt adepta regimului fără pâine, iar cu aceste turtițe chiar este foarte ușor să renunți la ea, așa că orice lună și poate treptat-treptat cea mai mare parte a timpului să fie fără pâine !

Produsele se pot achiziționa din magazinele Carrefour, MEGA IMAGE, Kaufland, DM, Bebe Tei, Naturalia sau online, pe Diverta.ro, AlimenteSpeciale.ro, Unicorn-Naturals.ro și BioPlanet.

O gamă de produse excelente pe care o recomand cu mare drag !

Andra