Fursecuri din cocos și piure de castane, fără gluten și foarte simplu de pregătit ! Vroiam de mult timp să fac biscuiți din fulgi de cocos, mă gândeam că o să îi fac cu nuci caju și lămâie, dar se pare că inspirația de moment a dictat altfel. Sau mai bine zis, piureul de castane achiziționat la ultima vizită de la Lidl. Nu știu de ce mă atrage așa tare piureul pentru că nu sunt deloc mare fan castane, dar undeva în mintea mea am rămas la ideea că este ceva foarte gourmet și fin.

Au ieșit foarte buni, le-am pus pudră de ghimbir și câteva picături de ulei esențial de lămâie, i-am copt aproximativ 15 minute la 150 grade până s-au rumenit fulgii de cocos, dar mergeau și mai puțin pentru a nu căpăta reflexele maronii. Nu știu dacă ați încercat, dar fulgii de cocos și mai ales chipsurile de cocos ușor rumenite la cuptor (cu ochii pe ele , la 150 grade, că imediat se pot arde) au un gust divin și se folosesc frecvent la ornarea torturilor.

Compoziția se face în câteva minute, mai mult a durat formarea fursecurilor din păcate.

Ingrediente (25 buc.)

120 gr. fulgi cocos

50 gr. migdale măcinate aproape de consistența făinii

150 gr. piure castane (îndulcit)

50 gr. lapte cocos

1 linguriță pudră ghimbir

2 picături ulei lămâie

1 praf sare

1 lingură tărâțe psyllium

2 linguri ulei sâmburi struguri

Mi-au ieșit 25 de biluțe, pe care le-am aplatizat în palmă și le-am mai tăvălit puțin prin fulgi de cocos. Le-am pus la cuptor, pe hârtie de copt, 150 grade C, cuptor preîncălzit. S-au rumenit  cât nu m-am uitat la ei 2 minute cred…..deci fiți pe fază.

Buni, buni, buni !

Andra