Chec cu unt de arahide, vegan, fără gluten și fără zahăr, atât de  special, numai bun de servit cu fructe și înghețată la adunările speciale din această vară și nu numai. Ingredientele sunt la îndemâna oricui, timpul de executare este de maxim o oră, gustul minunat și cum se zice – nu te simți vinovat că îl consumi. Pentru mine asta înseamnă chec decadent …bine și faptul că l-am îmbrăcat în sos de ciocolată raw.

Anul acesta am descoperit untul de arahide făcut în casă și mai exact multiplele lui utilizările în bucătăria vegană – este un înlocuitor excelent al untului sau smântânii de origine animală, leagă compoziții iar aroma pe care o împrumută aluaturilor este unică. De ce făcut în casă ? Simplu – pentru că eu am nevoie de el natural, neîndulcit cu zahăr ca să îl pot folosi la preparate atât dulci cât și sărate. Vorbind despre dulce, tot anul acesta am descoperit Green Sugar , asta după ce cu ani în urmă fusesem dezamăgită de stevia lichidă (cam amară). Nu este cazul Green Sugarului care îndulcește perfect, este ergonom- folosesc puțină pudră pentru a obține efectul de dulce dorit și se găsește și sub tot felul de forme, inclusiv pudră ( pudrarea prăjiturilor a fost omisă de mine ani întregi …cu fulgi de cocos râșniți nu prea era aceeași treabă așa că sunt fericită că pot iar).

Ingrediente

100 grame unt de arahide

200 gr. lapte cocos

80 grame green sugar

2 cm ghimbir

1/2 linguriță de scorțișoară

100 gr. făină orez

60 grame făină mei

1 linguriță bicarbonat stins cu o linguriță suc lămâie

1 praf sare

50 grame ciocolată raw

30 grame fructe de pădure

30 grame nuci pecan

etape praji green sugar pt concurs

Am început prin a amesteca în robot untul de arahide cu laptele, green sugar, ghimbir și scorțișoară ….și nu mă mai puteam opri din gustat (am făcut eu la un moment dat și un Peanut Butter Latte tot cu green sugar demențial, asta ca să înțelegeți de ce e bine să aveți în casă unt de arahide). Am adăugat în ploaie făina de orez și mei, praful de sare, bicarbonatul stins și am amestecat în robot timp de vreo 3 minute. Am turnat compoziția în forma de silicon unsă cu ulei de cocos și am băgat-o la cuptorul preîncălzit, 180 grade, timp de 30 minute sau până trece testul scobitorii în centrul formei. Trebuie să fie rumenă bine la suprafață externă, noi oricum o răsturnăm la răcire. Se va crăpa puțin, este inevitabil când folosești făinuri fără gluten, de aceea o îmbrăcăm în ciocolată topită, fructe și nuci pecan ușor rumenite la cuptor, eventual zahăr green sugar pudră. Eu am ales nucile pecan pentru că se completează de minune cu aroma untului de arahide. Răsturnarea și glazurarea o facem după răcire.

Ciocolata topită a pătruns printre crăpăturile checului, însiropând-o, fructele de pădure i-au dat prospețime iar nucile pecan au fost textura crocantă a acestei prăjituri aromate și cremoase. Decadent ce mai  !

Chec fără gluten în secțiune