Gogoșele tomnatice, cu dovleac și sos de smochine sunt de inspirație indiană, din păcate am uitat cum se numesc și nici nu am mai găsit rețeta, am impresia că era de pe Vegan Richa, un blog foarte inspirațional pentru mine pe partea de preparate indiene.

Sunt un desert foarte bun, aromat, sosul de smochine proaspete este o încântare, dar evident gogoșelele se pot asezona cu orice fel de sos, mai ales cu cel de ciocolată. Am ajuns la varianta coaptă pentru că am simțit că fac o risipă imensă de ulei de cocos dacă stau să prăjesc toate biluțele. Coapte sunt altceva, un fel de chifle dulci dar foarte bune și ele. Copilul le-a preferat pe cele prăjite, de fapt și eu….dar amestecate și însiropate în același castron, după câteva ore erau practic de același soi, doar dimensiunea diferită îmi mai amintea cum le-am făcut.

 Ingrediente 

200 grame făină soriz (un fel de orez)

40 grame făină năut

15 grame făină tapioca

8 grame – 1/2 plic de praf de copt

1 praf sare

150 grame dovleac plăcintar copt

50 grame unt de arahide

2 linguri lapte vegetal

15 picături îndulcitor green sugar 

ulei cocos pentru prăjit

Sos 

2-3 smochine proaspete

1 lingură miere/sirop agave/nectar cocos/green sugar

1 cm ghimbir ras

2 prafuri cardamom

câteva linguri lapte vegetal/suc portocale

Gogoși cu dovleac

              Înainte de orice punem dovleacul, tăiat cubulețe, la copt în tavă, foc mediu 180 grade pentru circa 30 minute. Îl lăsăm să se răcească și îl facem piure în robot sau cu furculița.

             În cuva robotului amestecăm făinurile, praful de copt, sarea apoi adăugăm ingredientele umede (lapte, unt arahide, green sugar) și mixăm până obținem o cocă elastică, nu foarte lipicioasă care se poate modela cu mâinile umede sub formă de biluțe.

           Se încinge tigaia ceramică unsă cu ulei de cocos, se mai adaugă 1-2 linguri zdravene de ulei cocos pentru că biluțele trebuie să fie înconjurate de ulei (indienii sigur le fac în baie de ulei sau ghee ) și se lasă la prăjit, foc mic (pentru a nu rămâne crude în centru) până se rumenesc pe fiecare parte (se întorc). Se scot pe șervet de hârtie.

         Dacă vreți să le faceți și coapte, pregătiți o tavă tapetată cu hârtie de copt, preîncălziți cuptorul la 200 grade C. Biluțele vor crește puțin, se vor și crăpa (nu au gluten…) așa că trebuie să le așezați la distanță. Le lăsăm la 180 grade 20 minute sau până devin aurii și trec testul scobitorii.

       Facem sosul de smochine sau altul pentru a însiropa din plin gogoșelele.

       Poftă bună de toamnă plină de roade !

      Andra

  PS – cu bucurie vă anunț că la sfârșitul lunii, 26 septembrie, va avea loc un atelier de pâine fără gluten , inițiat de SCHAR . Facem lipii, foccacia și pâine iar toți banii obținuți din acest atelier vor fi DONAȚI de Schar către IOMC (Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului). Așa că mâncăm și facem și o faptă bună ! Bilete și detalii aici.