Brioșe cu sfeclă și cocos, foarte simple și delicioase. Nu sunt prea frumoase, după unele păreri mai exigente, dar sunt foarte bune și sănătoase. Sunt rezultatul unui experiment ce se vroia ceva gen red velvet brownies….dar nu am reușit să obțin culoarea potrivită, posibil să fii pus prea multă cacao și carob….înainte de coacere era culoarea dorită, după…. . Mi-a trecut repede dezamăgirea pentru că gustul este foarte bun așa că ce mai contează. Foarte bun este topingul de cocos și ghimbir pe care eu l-am copt dar care merge foarte bine și servit ca o cupă de cremă peste brioșa coaptă simplu și probabil ar fi arătat și mai frumos. Voi puteți să faceți în ambele feluri. Cu siguranță veți repeta această rețetă în diferite combinații.

Ingrediente (14 brioșe )

260 grame sfeclă roșie făcută piure în robot/rasă fin

200 gr. făină fără gluten (eu am pus 40 gr. făină migdale + 160 gr. făină soriz )

50 grame zahăr cocos

30 grame cacao+carob

1 praf sare

1/2 plic praf copt

1 linguriță făină in + 1 linguriță făină psyllium

80 grame lapte cocos

20 grame ulei struguri

3 prafuri nucșoară

Topping 

250 grame smântână cocos (o cutie)

50 grame zahăr mesteacăn

50 grame fulgi cocos

1 praf sare

1 linguriță pudră ghimbir

                 Am pus sfecla curățată în robot, am sfărâmat-o la maxim apoi am adăugat făinurile, uleiul și restul ingredientelor. Am gustat, am considerat suficient de dulce și am pus compoziția cu lingura în formele de brioșe unse cu puțin ulei de struguri. Am dat la cuptorul preîncălzit, 180 grade C, timp de 15 minute.

În acest timp am preparat într-un bol toppingul. Am amestecat cu ajutorul unei spatule toate ingredientele. Fulgii au absorbit imediat lichidul, iar zahărul de mesteacăn, care îndulcește foarte bine, dar cu indice glicemic foarte mic și-a făcut treaba imediat astfel că vreo 2 linguri s-au pierdut prin degustare. Am scos brioșele aproape coapte, am pus câte o lingură plină vârf din topping, am omogenizat puțin cu lingura (să nu fie țepi, moțuri care se pot arde) și am dat la cuptor pentru încă 10 minute.

Am scos și ornat cu câteva fructe congelate. Le-am păstrat timp de 2 zile la frigider. Minunate la mic dejun de weekend lângă un ceai cald sau o cicoare cu lapte vegetal.

Zile dulci și aromate !

Andra