Bună, eu sunt Andra Dudea.
Actualizare 2022 :
Deși din exterior a părut cam bruscă trecerea mea de la zona food la numerologie și misticism, în realitate nu a fost deloc așa. 2020, după cum bine știm cu toții, a debutat cu o pandemie de Covid. Eu eram în anul 8 de pasiune în zona raw food, dusă de la food blogger și trainer vegan, la manager de Bistro vegan și proprietar de food truck – dar, destul de obosită și cam blocată creativ, pentru că muncă fizică din domeniul Horeca mă ajunsese. Așa că undeva, în sufletul meu, apăruse deja gândul că am dat suficient domeniului. Evident că nu aveam curaj să renunț la tot ce construisem cu multă pasiune și dedicare, dar pandemia a lovit din plin Horeca și domeniul artistic-cultural, cel al soțului meu, așa că am fost foarte încolțiți. Nu aș putea spune cum am știut că nu este ceva ce se va încheia rapid și am decis să vând food truck-ul. Bistroul vegan, unde eram manager, se închisese cu puțin înainte de pandemie exact din motivul muncă foarte multă, multă investiție și încasări la limita supraviețuirii. Așa că 2020 a fost o șansă la reinventare, pentru mine. Fiind în domeniul vegan, am avut acces mult la zona de dezvoltare spirituală, terapii alternative, am făcut ateliere de gătit și catering în centre de genul acesta, deci deschiderea mea a existat întotdeauna spre acest domeniu al energiilor abstracte. În plus, sunt născută în zodia scorpion (deci o înclinație nativă spre misticism). La primul eveniment online la care m-am înscris, la debutul pandemiei, un eveniment de feminitate internațional, cred că era cu ocazia unei luni pline, am aflat despre tehnica Soul Plan Reader – o analiză a numelui din certificatul de naștere, tradus în limba ebraică, care îți spune menirea ta, blocajele pe care ai venit să le depășești și talentele de care trebuie să te folosești în eliminarea blocajelor. Beculețul meu s-a aprins imediat și am început să caut online, inițial cu intenția de a apela și eu la o astfel de analiză. Am găsit o singură persoană care face această analiză în România, împachetată într-un program de coaching nu foarte accesibil financiar, așa că am continuat cercetarea până am descoperit Colegiul Spiritual din Anglia, care preda această tehnică. Nici cursul lor nu era foarte accesibil financiar, în condițiile de criză pandemică și familială, dar am știut că vreau din tot sufletul să învăț și eu și am cerut universului să îmi împlinească dorința, dacă este potrivită mie și evoluției mele. Asta se întâmpla în luna aprilie. În august s-a vândut food-truck-ul, iar în septembrie făceam acest curs, în urma căruia am aflat că, deși am clar abilități manageriale, nu acolo este rostul meu în viață și mai ales nu acolo este sufletul meu liniștit. Diploma de Soul Plan Reader este certificată european la categoria de terapii alternative. Nu am păstrat numele Soul Plan, am tradus-o în ‘Harta Sufletului – analiza cabala’, pentru că numerologia este la granița dintre misticism și metodă practică , iar cabala este misticismul ebraic. Am început să fac aceste analize familiei și fetelor de la yoga. Și uite așa undeva, prin noiembrie, aveam deja listă de programări în avans, reclama mea fiind recomandările fetelor de la yoga către alte prietene. Cu emoții și oarece frică de judecată, am început să postez și pe pagina mea de Facebook și pe blog (acolo mi-am scris povestea), pagină ce încă avea numele Amorawsde la iubirea mea pentru mâncarea raw vegană. Spre surprinderea dar și bucuria mea, au început să apară clienți și din social media, femei care mă urmăreau pentru rețete de ani de zile, care nu veniseră la nici un curs de gătit, nu dăduseră nici un comentariu la o rețetă. În 2021 am simțit nevoia să aprofundez și numerologia clasică a datei de naștere, cu care mă jucasem încă din liceu, dar doar la nivel de informații de pe net. Și aici mi-am setat intenția să găsesc trainerul potrivit care să predea subtilități pe gustul meu. Astfel că în primăvara lui 2021 am devenit și numerolog acreditat în România.
De Pitagora a auzit toată lumea, nu?!? Ei bine, legile de bază și definiția numerologiei occidentale au fost dezvoltate de Pitagora, filozoful grec, matematician, în jurul sec. al VI – lea î. H. El a combinat sistemele matematice ale diferitelor popoare antice cu științele naturii și analiza caracterului omului, rezultând numerologia. Când omul se naște, el vine în această lume într-o zi ce are anumite calități: temperatură, umiditate, lungime de undă, radiații solare, presiune atmosferică. Toate aceste calități își pun amprenta lor asupra manifestării omului, asupra lumii lui interioare. Aceasta este Matematica Universului – Numerologia – instrument de autocunoaștere personală și împuternicire, de claritate. Numerologia ebraică, Cabala este mai puțin riguroasă și pornește de la principiul comun sanskritei, conform căruia atomii creației sunt reprezentați de sunete/litere. Alfabetul ebraic are 22 litere. O ființă umană este un microcosmos al creației și deci va avea energiile/experiențe ale celor 22 de litere/energii.
Răspunsurile pe care le obții din numerologie sunt de multe ori mult mai simple decât te așteptai și, mai ales, mult mai rapide decât atunci când mergi la sesiuni de psihoterapie, unde se sapă treptat-treptat pe subconștient. De altfel, din ce în ce mai mulți psihologi, terapeuți, sunt cunoscători de astrologie și numerologie. Și eu, în martie 2022, am devenit și terapeut Theta Healling, pentru a putea lucra și mai în detaliu pe blocajele care nu se dizolvă prin acțiuni practice și au cauze mult mai adânci. Și continui să mă formez și în Terapia Primei Cauze – Regresiile, pentru că în lucrul față în față cu oamenii am descoperit că blocajele, traumele cele mai greu de rezolvat, provin din viața intrauterină sau chiar din alte vieți. Ce mi-a dat curaj și pasiune să urmez, la 39 ani, o cale nouă, total nevisată, negândită, neplanificată? Numerologia!
Descrierea inițială a mea, în 2013 când s-a născut acest blog.
Am descoperit raw odată cu începerea diversificării alimentaţiei fetiţei mele, mai exact odată cu introducerea cărnii. Pur şi simplu nu voia, deşi am încercat tot felul de combinaţii păcălitoare pentru alţi pitici. Şi nu numai carne, nu mai voia nici supă, ciorbă, piure din legume fierte, combinaţia de fructe cu iaurt … mânca doar câteva fructe şi legume singure, necombinate.
Evident a început îngrijorarea pentru că peste tot unde citeşti, orice pediatru întrebi, alimentaţia copilului mic trebuie să cuprindă zilnic proteină animală şi cereale, iar odorul meu nu voia deloc. Am zis că e o perioada trecătoare şi am lăsat-o în pace. Între timp am început să devorez articole despre nutriţie şi alimentaţie până am dat de alimentaţia raw-vegană. Mi s-au aprins beculeţele imediat: dacă copilul meu a ales instinctiv să fie raw? Evident trebuia să încerc pe mine.
Aşa că brusc m-am lăsat de toate (în ciuda avertizărilor citite): ouă, lactate, carne şi făinoase (într-o singură zi). Am avut totuşi grijă să îmi cumpăr spirulină. Citisem că ajută procesul de detoxifiere şi te fereşte de simptomele neplăcute ale acestuia. Mi-am cumpărat punguţe de caju, migdale, seminţe de floarea soarelui şi dovleac de la supermarketul din cartier şi am început să mă joc cu ele, având evident ca sursă de inspiraţie reţetele de pe net, folosind cuptorul setat la 50 grade Celsius, ventilaţie cu uşa deschisă pe post de deshidratator. Şi a început magia, ieşeau nişte minunăţii de mâncăruri săţioase, cu un gust atât de intens şi de încântător încât am devenit dependentă, obsedată chiar de a încerca reţete noi. Ziua şi bugetul erau prea mici pentru tot ce voiam eu să fac.
Cireaşa de pe tort a fost în schimb noua mea stare psihica. Parcă m-am născut a doua oară, m-am eliberat de dezamăgirile, complexele, anxietăţile, fricile trecutului, aveam energie de dimineaţă până în seară şi mă iubeam dintr-o dată pe mine, pe toţi cei din jur şi viaţa cum nu o mai făcusem niciodată.
Ştiţi maximele Men sana in corpore sano și Hrana să îţi fie medicament iar medicamentul hrană (Hipocrate) – le-am înţeles cu adevărat.
De atunci sunt raw vegană – perioade 100 %, perioade doar 60-70% şi altele în care sunt doar vegană – după cum simt eu. Copilul a primit nucile, alunele, seminţele din prima, dar în continuare nu mănâncă combinat, deci nu gustă din preparatele mamei. Ea e cu morcovul la o oră, seminţele, nucile la alta, mărul la alta, iaurt la fel. Singurele mâncăruri preparate termic sunt pastele integrale pe care le mănâncă goale şi orezul cu lapte, de 2 ani de zile şi e sănătoasă tun, îi curge doar nasul toamna şi primăvara, dezvoltată frumos atât fizic cât şi intelectual (ce să zic şi eu de copilul meu).
Mie în aceşti 2 ani viaţa mi s-a schimbat radical, fără că eu să fac mare lucru, de la sine. Am trecut de la munca de birou la munca într-o bucătărie de restaurant şi deşi nu muncisem fizic niciodată nu sunt obosită, ba chiar îmi place de nu mai pot. Am cunoscut oameni minunaţi care mi-au deschis uşi, cunosc în continuare, învăţ de la ei, îi preţuiesc şi îi iubesc (iar eu în trecut eram genul mimoză – nevrotică).
Şi abia aştept să văd ce îmi rezervă viitorul, să mă dezvolt profesional (pentru început urmez un curs de nutriţie), uman şi mai ales să iubesc din ce în ce mai mult Totul.
PS : Atenţie la copilaşi– instinctele şi sufletele lor sunt pure, nepervertite de societate, educaţie şi prejudecăţi – ei vă sunt cei mai buni maeştri – trebuie doar să fiţi atenţi cu sufletul, nu cu mintea.
Cu drag ,
Andra
Join the discussion
Bună Andra,
Felicitări pentru proiectul tău și pentru deschiderea cu care ai pornit. Faptul că fetița ta a avut „un cuvânt” de spus în viața ta și a ei este extrem de interesant și demn de luat în considerare. Mă uimește într-un mod plăcut experiența ta și a fetiței tale.
Mult succes în tot ce faci și numai bine!
Cu drag,
AromaVerde
Multumesc pentru aprecieri Alexandra , blogul tau arata superb , daca vedeam inainte de Pasti reteta ta de pasca vegana o incercam cu siguranta ( acum ramane pentru alta data cu siguranta ) . Probabil la un moment dat o sa ne cunoastem si face to face la un eveniment raw 🙂 . Pana atunci iti urez succes si spor la retete !
Pingback: Retreat de nutritie holistica Rejuvenance – Ed.II Magura – 26 – 30.05.2016 | BMD Lifestyle