Crutoane din mămăligă pentru că …..să fim sinceri cine nu adoră crutoanele ??? Copii de multe ori mânâncă diverse supe creme pentru că au crutoane și cer mereu extra pentru că altfel parcă nu intră supa aia de broccoli pe care vrea mami neapărat să o mânânce. Cunoașteți, nu ? Iar în grădinițe și școli se bat la masa de prânz pe ele, zici că sunt cine știe ce delicatesă….Nici nouă nu ne displac, în salate mai ales.

Cum cu toții ținem la siluetă, evităm glutenul pentru a nu ne inflama sau pentru că avem intoleranță la el nu trebuie să ne lipsim de plăcerea acestor cubulețe crocante și aromate după gustul nostru.

Crutoanele acestea sunt crunchy la exterior și moi, cremoase la interior, se pot aromatiza cu orice vrei, eu le-am pus ierburi uscate, turmeric, piper cayenne și puțin usturoi. Data viitoare o să pun mai mult usturoi sau pudră și o sa fac clasic, cu boia iute.

Sunt ca floricelele de porumb, nu te poți opri din ele, iar în salată sunt demențiale, se îmbibă cu dressing și fac cea mai banală salată specială….ca să nu te plictisești la dietă și să nu ai motive de plângere.

Am folosit brizura de soriz colorată cu turmeric, este același lucru și cu  mălai.

Ingrediente 

1 cană brizură Soriz

4 căni apă

1 linguriță pudră turmeric

1 lingură cimbru uscat

1 linguriță sare

3 căței de usturoi pisați

Am făcut mămăliga din soriz în mod obișnuit, am lăsat să fiarbă cel puțin 15 minute, amestecând din când în când. În ea am pus și turmericul, sarea, usturoiul și ierburile uscate. Am pregătit o tavă dreptunghiulară, de dimensiune 27×18 cm, am pus hârtie de copt la bază și am turnat mămăliga, am nivelat-o și am lăsat să se răcească și întărească.

După aproximativ 45 minute am scos-o din tavă, pus pe tocător și am tăiat cubulețe. Nu se pot tăia prea mici din cauza consistenței. Le-am transferat în tava cuptorului, am mai presărat puțin piper cayenne și am dat la cuptor 180 grade C timp de 50 minute. Se poate și mai mult timp ca să se rumenească mai bine.

În supă nu au mai ajuns, mai mult goale le-am mâncat. Data viitoare ascund o parte din ele în dulap.

Dacă vreți să știți mai multe despre Soriz, cereală fără gluten cultivată în Republica Moldova, să o vedeți cum se comportă în biscuiți, foccaccia, găluști vă aștept cu drag la workshopul de gătit din 11 februarie la Kuxa Studio. Gătește fiecare participant ! Detalii aici. 

Să vă fie de folos !

Andra