Nu-i așa că vă place baclavaua ??? Dar parcă te oprește dulceața ei extremă și gândul caloriilor, digestia îngreunată …iar să o faci tu acasă ți se pare cam dificil. Ei bine eu am descoperit în joacă două variante de baclava prietenoasă, delicioasă și ușor de făcut.
Cu ce am înlocuit foile de patiserie ? Cu foi de orez (de la pachețelele de primăvară) și clătite din banane la deshidrator.
Varianta cea mai gustoasă pentru mine este cea cu foaie din clătită banane (la deshidrator) dar și cea cu foi de orez (cele de pachețele primăvară) este foarte bună iar joaca de-a împachetatul o să vă amuze atât pe voi cât și pe copii.
Clătite banane – 4-5 banane coapte (negre chiar) făcute piure, întinse pe hârtie de copt în tava deshidratorului cât e foaia de mare, formă pătrat/dreptunghi, nici prea groase, nici subțiri. Decât să fie prea subțiri mai bine puneți mai multă compoziție. Chiar dacă nu o să fie flexibile sunt ok pentru că le însiropăm și devin maleabile. Se lasă cam 6 ore la deshidratat, până se dezlipesc de foaie .
Foile de orez (rice papers) se găsesc prin supermarketuri, la raioanele cu produse asiatice sub diferite dimensiuni. Se folosesc astfel – se pregătește un castron/vas mai mare decât circumferința foilor cumpărate, în care se pune apă caldă spre fierbinte. Ne pregătim o platformă de plastic ( tocător, dar nu lemn pentru că se lipesc). Foaia se introduce în vas până se înmoaie și devine flexibilă (cam 10-15 secunde, depinde de cât de caldă este apa), se așeză cu grijă, întinsă, pe platforma de lucru și se umple cu compoziție trei sferturi din suprafața ei, lăsând ceva spațiu pe marginile laterale pentru a putea împinge capetele așa cum facem la sarmale sau la împachetatul cadourilor sub formă de sul. Dacă aveți foi de orez mari feliați pachețelul în 4-5 bucăți, mici doar pe jumătate. Asezați bucățelele într-o tavă/ vas/platou cu margini ridicate pentru a putea turna sos peste ele din belșug. Foile o să absoarbă din sos.
Compoziția – 1 + 1/2 cană de nucă romănească hidratată și zdrobită grosier amestecată cu sos
Sos – 2-3 linguri zdravene de miere/sirop agave/sirop arțar/nectar cocos în funcție de cât de dulce vă place
– sucul de la 2 portocale
– 1-2 căpăcele apă flori de portocal (în rețeta arăbească se folosește apă flori de iasomie sau trandafiri, dar mie îmi place cea de portocal și o am mereu în cămară)
Trei sferturi din sirop îl amestecăm cu nuca iar cu restul vom însiropa la sfârșit rezultatul final.
Dacă foaia de banană este prea uscată o ungem cu pensula cu sirop. Eu fac această operațiune în tava de cuptor de obicei ca să nu fac mizerie și să nu risipesc nimic. Punem umplutură din belșug pe trei sferturi din suprafață, dar nu mai lăsăm capetele libere pentru că aici avem o ruladă măricică. Lipim rulada cu sirop și o însiropăm din belșug. O tăiem feliuțe după 20-30 minute pentru a nu se rupe.
Se poate presăra fistic măcinat, coajă de lămâie pe deasupra pentru un aspect minunat.
Dulciuri sănătoase !
Andra
Join the discussion