Pentru că tot suntem în Postul Paștelui și mulți dintre noi, vegani sau vegetarieni, profităm de această perioadă să facem un detox complet al trupului și sufletului, vă propun o rețetă vegană care poate fi făcută și crudă, o rețetă simplă si plină de nutrienți în care vedeta principală este broccoli. Numele acestei legume își are originea în limba italiană și înseamnă muguri de varză.

Așadar, pentru că am mulți prieteni care atunci când o văd prin piată o cam ocolesc, deși are extrem de multe beneficii, m-am gândit să fac un pateu de broccoli cu nuci românești. Când cumpărați broccoli aveți în vedere să aibă culoarea verde închis șă să fie fără pete galbene în vârf.

Broccoli este bogat în calciu, magneziu, sodiu, fier, zinc. Broccoli crud conține vitaminele B1 si B2, E, vitamina C si A, calciu și fibre. Are proprietăți anti-oxidante care ajută la prevenirea unor forme de cancer. Vitamina C poate consolida sistemul imunitar și facilitează absorbția fierului. De asemenea, broccoli este important să fie consumat de către femeile însărcinate, deoarece scade riscul de malformații congenitale în cazul copiilor. Cu cât este mai fraged și neînflorit cu atât conținutul în substanțe benefice este mai mare.

Pateu de broccoli cu nuci:

  • 10-12 buchețele de broccoli (crude sau opărite),
  • 5 căței de usturoi
  • 1 mănă de nucă hidratată,
  • 1 lingură de muștar cu boabe – de preferat făcut în casă
  • zeamă și zest de la 1 lămâie
  • 2 lg ulei de masline
  • 1 lgt sare Himalaya

Toate ingredientele se bagă în robot și se mixează până ajung la consistența unui pateu bun de întins pe pâine. Poate fi servit pe feliuțe de ardei kapia, pe felii de gulie sau pe pâine cu maia.

Poftă de cât mai mult verde!

Andreea

Andreea

Sunt Andreea de la VerdePePâine, mamă full-time, preocupată de o alimentație sănătoasă şi implicit să îmi hrănesc cât mai sănătos cu putință familia. Sunt adepta rețetelor și combinațiilor culinare netradiționale dar, în același timp, sănătoase. Sunt specialist în nutriție și terapii complementare și cursant al Școlii de Sănătate 5D – Sorina Soescu.

Ce fac eu? Vin în sprijinul acelor persoane pentru care nutriția și hrana sănătoasă sunt o prioritate. Ei bine, în calitate de nutriționist, creionez meniuri pentru copii, pentru viitoare mame, pentru mame care alăptează și pentru mame care vor să revină la silueta de dinainte de a rămâne însărcinate și nu în ultimul rând, pentru persoane cu diverse probleme de sănătate și afecțiuni. Pentru cei care nu au timp să pună în practică meniurile pe care le recomand, am dezvoltat un serviciu special realizând inclusiv partea practică și anume gătitul, atât la tine acasă cât și la comandă. De asemenea, din când în când, ne putem întâlni la diferite cursuri sau prezentări, la care sunt invitată în calitate de nutriționist.