Inspirată de concursul cu Editura Didactica Publishing House , despre care puteți citi aici , am creat o salată de dovlecei în genul salatei de vinete. Este sezonul ei, știu, dar eu nu mă împac prea bine cu vinetele, le consider un pic cam grele și știu destule persoane cărora nu le priesc dar consuma de dragul gustului acest preparat în ciuda consecințelor negative și imediate asupra sistemului digestiv .
Salata aceasta seamănă foarte mult la gust cu salata de vinete, dar este mult mai ușoară datorită dovleceilor care după cum bine știți sunt excelenți pentru sănătate deorece conțin fibre, au un aport caloric mic, coaja are flavonoide, vitamina B9 = acid folic, multă vitamina A fiind foarte buni pentru sănătatea ochilor, a pielii și oaselor .
Substanţele active din coajă şi din pulpa dovlecelului au efecte antiinflamatoare asupra aparatului respirator, reduc sensibilitatea alergică, favorizează expectoraţia şi răresc frecvenţa crizelor de astm (se face o cură de 30 de zile, în care se administrează suc de dovlecei, câte 100 de ml, de două ori pe zi, eventual în combinaţie cu suc de morcov).
Așa că treceți la mâncat dovlecei, cu coajă cu tot !
Eu am adăugat dovleceilor și niște proteină și calciu (din susan) așa că este un preparat medicament deja.
Salată dovlecei – 350 grame dovlecei (unul și jumătate a fost la mine)
- 30 grame susan măcinat (3 linguri vârf , am folosit și susan alb și negru)
- sucul de la 1/2 lămâie
- 2 linguri ulei susan
- 10 grame usturoi (3 căței usturoi)
- 1/2 linguriță boia dulce
- 1/2 linguriță boia iute
- 1/2 linguriță sare
- 1 lingură ierburi uscate (oregano ,busuioc, cimbru)
- 1 lingură tărâțe psyllium
- 1 ceapă tăiată fin ( opțional)
Am început prin a râșni susanul, după care am adăugat toate ingredientele (fără ceapă) și am mixat. Am adăugt psyllium pentru că după cum bine știți dovleceii conțin foarte multa apă și e nevoie de ceva care să absoarbă excesul. Este singurul reproș pe care l-aș putea aduce acestui pate – este destul de lichid. Chiar și la culoare seamănă cu salata de vinete. Ceapa este opțională desigur. Puteți să înlocuiți ceapa cu semințe de negrilică.
Mie mi-a plăcut mult (și nu numai mie ), alături de ardei gras și crackerși de ovăz, cu roșii proaspete.
Toamnă delicioasă!
P.S. Înscrieți-vă la concurs!
Andra
Join the discussion