Biscuiți cu portocale și mălai…știu, iar biscuiți…ce să fac dacă am cerere pentru pachețelul de la școală. După prăjitura cu mălai și fructe care a avut foarte mare succes, mi-am dat seama că trebuie să încerc și altceva. Foccacia am făcut, așa că biscuiții au fost următoarea alegere. Și ce bine am făcut ! Sunt dulci dar nu prea, crocanți, aromați, merg excelent ca gustare, lângă ceai, cafea, la orice oră din zi sau noapte. Declar oficial că îmi place la nebunie mălaiul !

Ingrediente (aprox.25 buc.)

130 grame mălai Raftul Bunicii

160 grame fulgi de ovăz măcinați

1 praf sare

80 gr. zahăr cocos

1 capăcel esență bergamotă (are gust citric, deci puteți pune suc de portocale sau lămâie)

coaja unei portocale

sucul unei portocale

65 grame ulei cocos

15 grame ulei măsline

1 lingură semințe chia

1 linguriță praf amidon

1 linguriță rasă bicarbonat

3 picături ulei esențial de portocale (pretabil  și la uz intern, ex.: Vivasan)

50 grame lapte cocos

2-3 linguri fulgi cocos + 1 linguriță zahăr cocos pentru tăvălit biscuiții

Am început prin a măcina fulgii de ovăz, apoi am amestecat ingredientele uscate și am adăugat treptat și ingredientele umede. Am lăsat 15 minute compoziția să se așeze pentru că fulgii de ovăz absorb mult lichid, la fel și semințele de chia,  după care am întins o bucată de folie alimentară, am pus compoziția (care este umedă) și am modelat-o sub formă de rulou. Am împăturit-o cu folie și  am lăsat ruloul 30 minute la frigider. Am dat drumul la cuptor, 200 grade C și am pregătit o farfurie plată cu fulgi de cocos amestecați cu zahăr pentru tăvălire.

Am scos ruloul de cocă din frigider, am tăiat felii cam de un deget grosime pe care i-am așezat cu grijă în farfuria cu fulgi de cocos, pe ambele părți, cu grijă , după care i-am așezat în tavă.

I-am copt 25 minute la 160 grade Celsius. Din cantitatea de cocă a rezultat o tavă de cuptor  și un sfert. Nu e prea mult la cât de buni sunt.

Cred că mă potolesc cu mălaiul o perioadă, doar ne vedem la atelierul fără gluten cu făina de sorg din 11 februarie, unde o să coaceți fiecare proprii biscuiți vegani și fără gluten cu mirodenii afrodisiace, și ei absolut delicioși !

PS- tot cu mălai, și fără ou, dar cu mirodenii și ulei măsline, fac și șnițele de vinete, cartof dulce sau dovlecel coapte!

Să vă fie de folos !

Andra