Biscuiți cu tofu, mălai și orez numai buni pentru gustările sănătoase dintre mese, pentru pachețelul de la birou sau școală, drumurile lungi către destinații de vacanță sau fără scuze pentru oricând ai poftă de ceva sărat și crocant.

Biscuiții sărați și fără gluten erau pe lista mea de foarte mult timp, dar abia acum am reușit…acum când nici măcar nu prea e vreme de aprins cuptorul. Ce să faci, așa e cu inspirația asta, te lovește fără să țină cont de circumstanțe.

Nu mi-a părut rău pentru 30 de minute de cuptor încins ! I-am păpat aproape pe toți într-o zi de pictură, în curte, alături de ceai rece de rodie și salvie. Câteva porțioare le-am dat spre testare fetelor mele (healthy food addicted). Nu și-au dat seama cu ce sunt dar le-au plăcut foarte mult. Așa stă treaba cu tofu , nu are un gust predominant gătit….nu e ca și cum am face biscuiți cu brânză/parmezan…. O să mai încerc oricum varațiuni pe aceeași temă și vă țin la curent !

Ingrediente  (o tavă și jumătate de cuptor)

120 gr. făină orez

80 grame mălai

150 grame tofu inedit (cu chimen)

30 grame ulei măsline

2 linguri fulgi de drojdie

2 lingurițe ierburi uscate (eu am pus cimbru și oregano)

1 linguriță bicarbonat

150 grame apă minerală/plată

 

 

Am început prin a mărunți tofu în robot, l-am dat deoparte și am amestecat făinurile, mălaiul măcinat înainte ca să fie mai fin. Am adăugat fulgii de drojdie, ierburile uscate, bicarbonatul, tofu și apoi uleiul cu apa. Am frâmântat pe suprafața înfăinată cu făină de orez până s-a închegat aluatul într-o bilă ușor fărâmicioasă.

Am întins cu sucitorul (merdeneaua, făcălețul :)) bucăți de aluat cam de 1 deget grosime și am decupat biscuiți rotunzi pe care i-am copt pe foaie  timp de 30 minute la 180 grade C, cuptor preîncălzit.

Știți că am făcut și baclava fără gluten, clătite, găluști cu prune, cremșnit și alte câteva prăjituri tradiționale. Găsiți rețetele în E-Bookul Prăjituri Tradiționale Reinventate.

 

 

 

 

 

 

Zile aromate și răcoroase !

Andra