Sufleul acesta vegan cu mere, pere și gutui, cu sos fin de cocos aromat cu unt de arahide este numai bun pentru declararea dragostei față de partener în perioada următoare ! Este atât de aromat și de ușor, fin și delicios, o explozie de texturi și arome care te trezesc și încântă. Se face și foarte simplu iar datorită consistenței sosului de arahide, nu se pot mânca mai multe felii și vei avea dulce 2 -3 zile. Merge la micul dejun de minune, este exact ce trebuie datorită fibrei fructelor și grăsimii sănătoase a cocosului și arahidelor, nu ai nici o treabă cu foamea sau lipsa de energie ore multe.
Pe lângă fructe am folosit biscuiții de ovăz cu ghimbir, vegani și fără gluten, Nairns, de care m-am îndrăgostit, cum vă povesteam de curând aici. Dacă nu vreți biscuiți puteți pune fulgi de ovăz măcinați sau alți fulgi, rolul lor fiind precum cel al pesmetului, de absorbție a lichidului fructelor și închegare a prăjiturii. Eu am vrut să folosesc acești biscuiți pentru aroma lor puternică de ghimbir.
Ingrediente
1 kg mix de pere, mere și o gutuie
150 gr. biscuiți ghimbir Nairns
100 gr. stafide
2 linguri fulgi de hrișcă crocanți
2 linguri fulgi ovăz
1 linguriță rasă pudră cardamom (opțional)
1/2 linguriță pudră ghimbir
1 lingură ulei sâmburi struguri sau cocos pentru uns forma de copt
Topping
50 gr. îndulcitor preferat
75 gr. unt de arahide neîndulcit
2-3 prafuri pudră ghimbir
2-3 prafuri scorțișoară
Eu am pus toate fructele tăiate cubulețe în robot, am adăugat și stafidele și am dat câteva pulsuri, cu pauză de amestecare. Nu am obținut chiar un piure, pentru că nu era de dorit, ideal fiind să fie textură de dat pe răzătoare.
Am amestecat cu biscuiții măcinați anterior, am mai adăugat și o lingură de fulgi hrișcă crocanți ca să fiu sigură că se vor absorbi și lega fructele, mirodeniile și am pregătit forma de tort inimioară silicon. Am uns cu ulei atât la bază cât și pereții și am presărat uniform o lingură de fulgi de ovăz. Am turnat compoziția, am nivelat și presat bine cu ajutorul spatulei, după care am presărat uniform și ultima lingură de fulgi ovăz. Am dat la cuptorul preîncins, 180 grade C, timp de 45 minute. Am pus forma de silicon într-o tavă de cuptor pentru că era important să nu deformez inimioara la ieșirea din cuptor. Se poate folosi un vas de yena sau forme clasice de chec pentru a fii mai simplă treaba.
Cât timp a stat sufleul la cuptor am pregătit deliciosul topping. Am tăiat un colț mic din cutia de cocos (păstrată la frigider) pentru a scurge apa de pe lângă crema. Am tăiat cutia și am transferat crema în robot, am adăugat și untul de arahide, îndulcitorul, ghimbirul și scorțișoara și am blenduit până s-au transformat într-o cremă fină și delicioasă pe care am lăsat-o la frigider.
Când sufleul era rumenit pe marginile ușor retrase față de pereții formei am scos tava și am lăsat la răcit. După o oră și ceva am răsturnat inima pe un platou, singurul potrivit pentru manevra clasică de transfer și am turnat sosul care în contact cu suprafața ușor călduță a prăjiturii a început să curgă și să îmbrace perfect inima. Cum mai aveam câteva chipuri de măr le-am pus și pe ele pe acolo. Delicioasă !
Iubire și mâncare sănătoasă să tot fie !
Andra
Join the discussion