Supa Miso este un preparat specific japonez, servită tradițional la finalul unei mese sau ca un mic dejun sănătos și plin de proteine. Pentru a va delecta cu supa miso într-un mod autentic,  ingredientele solide se vor mânca cu bețișoare, iar supa se soarbe direct din bol.

Pasta Miso un produs fermentat din soia, sare și încă o cereală, orez de obicei, de aici și culoarea închisă sau deschisă (orez alb, brun sau roșu).  Până acum câțiva zeci de ani, miso se fabrica în gospodărie, fiecare familie având propriul miso. Pasta conține micro-organisme și bacterii benefice, acesta fiind unul dintre principalele motive care transformă pasta Miso într-un adevărat medicament. Având un conținut bogat de triptofan (aminoacid, precursor al serotoninei – hormonul fericirii), este recomandată pentru cină, contribuind la relaxarea organismului.

Supa Miso are un efect de alcalinizare a organismului și, implicit, detoxifiant. Întărește sistemul imunitar și previne infecțiile de orice natură. Fiind foarte bogată în antioxidanți, previne apariția bolilor degenerative și îmbătrânirea.

Mie personal mi-a luat mult timp până să încerc această supă și asta din cauza gustului sărat. Cercetând proprietățile am descoperit că nu e chiar așa rău, cercetările științifice efectuate au arătat că Miso nu afectează sănătatea sistemului cardiovascular, precum o fac alte alimente bogate în sodiu. Totuși am ales să nu adaug supei și tofu, cum se face tradițional (și nici sos de pește evident).

 Ingrediente 

1 litru apă/supă legume

2 linguri mix de legume uscate dacă folosim  doar apă

2 căței de usturoi tăiați fin

2 cm ghimbir ras

2-3 linguri pastă Miso (depinde cât de mult vă place gustul Miso)

200 grame spanac congelat

1 linguriță rasă fulgi chilli

sucul unei lămâi

germeni de fasole Mung sau alți germeni

Supa Miso cu germeni fasole mung

 

Se pun apa și mixul de legume uscate în oală pe foc mediu, spanacul congelat, usturoiul și ghimbirul și se lasă până ating punctul de fierbere. Se iau 2 polonice din supă și se amestecă cu cele 3 linguri de pastă Miso ca să se omogenizeze bine de tot după care se adaugă în supa cu spanac. Se poate adăuga ceapă verde tocată mărunt, ardei gras, cubulețe de tofu, ciuperci sau germeni. Se adaugă suc de lămâie la servire ( rețeta tradițională are oțet de orez). Eu am dorit să fie mai simplă, nu prea încărcată….să mă obișnuiesc cu gustul miso. Cu siguranță data viitoare o voi face și cu alge pentru că în forma originală se face cu sos de pește. Pentru prima dată mi s-a părut prea mult.

Pasta Miso nu se găsește chiar peste tot, există în schimb un fel de supe miso la plic, nerecomandabile evident. Nu v-aș recomanda nici magazinele asiatice ieftine având în vedere că experimentați această supă pentru proprietățile medicament ale pastei. La Republica Bio se găsește la un preț bun. Pachetul ajunge pentru mai multe folosiri, se pot face și sosuri, dressinguri. Eu o să testez așa că vă țin la curent și vă rog să faceți la fel.

Cu drag,

Andra