Cum ne tratăm noi de răceală fără Nurofen, Panadol, Paracetamol sinus si picături nazale ….sau alte chestii medicamentoase. Este plin sezon de răceli, noi suntem bine, am avut doar forme foarte ușoare așa că am simțit nevoia să vă împărtășesc din stilul nostru de viață.

Trebuie să vă spun că și noi, părinții, am fost dependenți de Paracetamol sinus și picături nazale Olynth și Bixtonim. Chiar în sarcină am avut două răceli lăsate cu dureri de urechi în care am ajuns să iau totuși câteva pastile de paracetamol și cred că și ceva antihistaminice…prescrise de doctor evident, pentru că nu mai suportam durerea și inflamația.

Când s-a născut Eliana am fost părinți ascultători și ne-am făcut cumpărăturile cu sirop Panadol. Din fericire pentru noi, Eliana încă de bebeluș a respins medicamentele….2 adulți nu au reușit să o facă să ia sirop, îl scuipa, vomita, încleșta buzele și pur și simplu nu reușeam să îi administrăm doctoria. Când a făcut febră 39, am vrut să îi punem supozitor….nici asta nu s-a putut, în ciuda moleșelii când ne apropiam de fundulețul ei se încorda și se zbuciuma cu atâta putere că taică-su nu o putea ține imobilizată. Nu vreți să știți ce tumult a fost în mine…. citisem despre convulsii de la febră….îmi era frică…..să chem salvarea sau nu . Stăm chiar lângă Marie Curie și din păcate auzisem deja foarte multe povești despre bebeluși care au ajuns cu febră la urgență și au plecat cu complicații din cauză de tratamente prescrise greșit pentru vârsta lor ….astfel că nu puteam să iau o hotărâre.

În toată nebunia momentului mi-am dat seama că dacă are atâta forță să se opună intervenției medicamentoase înseamnă că situația nu este așa de rea cum pare. Am lăsat-o să doarmă și am apelat la comprese cu apă rece întâi, apoi cu oțet de mere. Febra a scăzut astfel foarte repede iar în timp i-am descoperit și zonele în care o ajută cel mai mult punerea compreselor. Stările ei febrile debutează cu ceafă încinsă, nu frunte…, așa că tot aici o ajută cel mai mult să îi pun comprese.  Mult mai târziu am aflat, din presopunctură, că în ceafă este un punct care apăsat ajută la vindecarea răcelilor.

Cred că toate mămicile știu la un moment dat cum debutează și se comportă răcelile puiului și descoperă ce îi ajută. Am stat nopți întregi schimbându-i compresele până îi scădea febra pentru o oră-două ca apoi să o luăm de la capăt. Și acum, la 6 ani și jumătate tot comprese îi pun când este febrilă, încercăm și câte o frecție cu soluția Carmol, dar cum nu îi place ne limităm la una pe răceală… pentru că tot dificilă este.

Primul medicament homeopat pe care l-a acceptat și ne-a ajutat o perioadă a fost Oscilococcinum, pe care îl   administram când era bebeluș, de la 4-5 luni, astfel – 5 bobițe dizolvate într-un pahar mic de sticlă (gen shot) cu 2-3 lingurițe de apă plată. Important este să nu se atingă cu mâna bobițele iar dizolvarea să se facă prin rotire. Aveam grijă să nu mănânce nimic jumătate de oră înainte și jumătate după, ea fiind alăptată la acel moment. Îi dădeam de 3 ori pe zi timp de 1 săptămână. În nas am mers pe ser fiziologic, picături de lapte matern în fiecare nară câte 1-2 de 2-3 ori pe zi, batista bebelușului (atașată la aspirator) și mai târziu apă de mare.

Pentru respirație pe noi ne-a ajutat foarte mult aromoterapia. Amândoi am avut rinite, sinuzite, eu m-am și operat de deviație de sept pentru a scăpa de dependența de bixtonim….Nu a fost ușor, lupta a fost psihică în primul rând, iar uleiurile de eucalipt, mentă, brad m-au ajutat foarte mult. Așa că în camera copilului, încă de bebeluș, am pus câteva picături dintr-un ulei mentolat într-un vas de apă pe calorifer  plus stropitul așternuturile la câteva zile. Pe lângă faptul că decongestionează , ajută și la scăderea febrei prin aerul curat-răcoritor care se instalează în cameră. Acum am aromadifuzor, pe care îl ador, dar ani întregi m-am ajutat de uleiuri și fără el.

Datorită colaborării mele cu Vivasan am aflat între timp că o proprietate importantă a uleiurilor mentolate este aceea de a curăța casa de microbi.

Noi, adulții, facem și infuzie cu uleiuri – o oală de dimensiune medie-mică cu apă fiartă în care punem 2-3 picături de ulei esențial, ne poziționăm cu fața deasupra ei și ne acoperim cu un prosop. Stăm până se răcește apa. Efectul este imediat și definitiv de cele mai multe ori, așa că o singura ședință de infuzie ne scapă de problema cu nasul. Anul acesta am reușit să conving și copilul să facă și deși nu i-a plăcut a recunoscut că i-a făcut foarte bine. Menționez că la noi nu s-a reușit cu aparatul de aerosoli pe care l-am achiziționat la un moment dat. Din motive de încăpățânare evident.

Anul acesta am descoperit Uleiul 33 Plante de la Vivasan care este absolut minunat. Ne-a salvat de la o insolație cu frisoane prin aplicare externă iar intern ne-a luat cu mâna o tuse care tocmai dubutase după doar o administrare. Să nu vă sperie prețul, flaconul vă ajunge cel puțin 1 an și este bun pentru toată familia.

Pentru tuse am folosit miere amestecată cu scorțișoară și lămâie – făceam un amestec într-o cană mică de cafea de 2-3 linguri miere cu o linguriță  de scorțișoară și zeama de la 1-2 lămâi. Luăm ori de câte ori simțim nevoia. Alternăm cu mestecatul de propolis, ceaiurile de ghimbir și chimen, ceai Plantusin de la Fares. De un an și ceva am adăugat amestecului de miere cu scorțișoară și o lingură ulei de cocos – foarte bun, calmează gâtul și tusea imediat, dar Eliana mea nu îl acceptă, zice că îi vine să vomite de la el, deși nouă ni se pare gustos.

Când am început grădinița, făceam o prevenție, toată luna septembrie îi dădeam o dată pe săptămână 10 granule de oscilococcinum dizolvate în apă. Alături pe propolisul  mestecat zilnic pe stomacul gol am reușit să nu răcim la intrarea în colectivitate. Am fost lăudate și de personalul grădiniței care a remarcat prezența noastră continuă. Erau perioade când rămâneau doar 5-6 copii în grupă și ei mucoși, sau cu tuse de obicei.

Începând cu  5 ani am început să ne folosim de Biomicin capsule moi (Fares), la recomandarea unui doctor homeopat. Deși scrie că se administrează copiilor mai mari, doamna doctor ne-a zis să folosim fără grijă. Elianei îi dăm 3 capsule pe zi, dimineața, la prânz și seara în primele 3 zile de răceală după care scad la 2 capsule, dimineața și seara. Noi luăm odată la 5 ore câte o capsulă primele 3 zile, după care scădem la 3 capsule pe zi. Facem tratamentul timp de 5-7 zile. Este minunat, ne-a tratat viroze agresive.

Un shot gen Red-Bull descoperit de mine anul acesta, care mă revigorează maxim atât fizic cât și psihic, mă trezește și pune pe picioare chiar și după o noapte cu 2-3 ore de somn este pudra de ceai verde matcha. Rețeta shotului este – sucul de la 1 portocală mică, 1 linguriță rasă pudră matcha și o linguriță miere. Le amestec cu un băț de lemn într-o ceașcă mică și servesc până la ultima picătură, șterg  și pereții ceștii să nu se piardă nimic. Efectul revigorant apare în circa 30 minute și durează toată ziua.

La forme ușoare de răceală mai apelăm și la aspirina naturală, Salicylol de la Hofigal. 

Trebuie să vă spun că noi lucrăm la imunitatea noastră permanent. De exemplu anul acesta am început încă din luna august cu o cură de suc de cătină cu miere și curmale. Făcut de mine, în casă, pus la congelator în forme de gheață. Timp de o lună am luat fiecare câte un cubuleț. Curele cu iarbă de grâu sunt iar ceva comun la noi. Folosim pudra de iarbă de grâu în 2-3 cure pe an, tot dimineața, pe stomacul gol. Eliana a avut dermatită atopică și această pudră ne-a ajutat foarte mult, așa că am rămas fideli ei, mai ales că a fost acceptat, chiar plăcut de către mofturoasă. Pudra de spirulină și chlorella  se regăsește în regimul nostru de viață în 2 cure pe an, vlăstarii de la El Dor Plant în salate, pe mâncăruri în loc de pătrunjel, uneori doar pe stomacul gol dimineața.  Eliana este mare iubitoare de vlăstari de floarea soarelui și usturoi crud și consumă 1-2 căței zilnic.

Când se simte rău, Eli refuză mâncarea, iar eu nu insist. Acceptă ceaiul și cel mult câteva feliuțe de mandarină. O las în pace, nu insist, am grijă să îi las la îndemână lichide. O zi de convalescență are, atât, a doua zi este  energică, rămâne de văzut cum stăm cu mucii sau tusea.

De asemenea lactatele sunt scoase total până dispar mucii și tusea. Copilul meu mânâncă brânză de capră și uneori cașcaval pentru că îi place, dar când este răcită nu are voie pentru că sunt producătoare de mucus. Corpul se chinuie să elimine acest mucus prin răceală, așa că nu îi dați în plus. Chiar dacă vi se par gustări sănătoase și ușoare…. știu concepția că un iaurțel cu probiotice îi face bine la burtică copilului ….eu vă recomand să le scoateți pentru câteva zile. Doar odată, o săptămână, încercați și o să vedeți că trece mai repede. Nici făinoasele sau zahărul nu sunt indicate.

Cel mai mare ajutor al meu în tratarea sinuzitei a fost scoaterea lactatelor din alimentația uzuală, de care eram la fel de dependentă ca și de bixtonim.

Așa ne tratăm noi de 6 ani și jumătate, nu am luat antibiotic niciodată până acum iar de ibupofren am uitat. Și uite că rezistăm …

Să vă fie de folos, multă sănătate vă doresc !

Andra