Vă ziceam în ultima postare despre o frumoasă carte cu rețete de smoothiuri și un viitor concurs organizat împreună cu Editura Didactica Publishing House . Este concursul perfect pentru finalul verii, când avem încă proaspete în minte aromele vacanței de la mare sau munte, iar roadele toamnei, deja pe tarabele piețelor, ne invită la preparate noi. Pe mine dovleacul și prunele mă consolează mereu la terminarea vacanței !
Premiul concursului constă într-o carte la alegere dintre – Bucătărie italiană (100 de rețete ușor de preparat), Bucătărie vegetariană (100 de rețețe), Smoothies și sucuri naturale și o participare gratuită la un atelier raw de la restaurantul vegetarian Satya (valabilă tot anul 2015). Cărțile le puteți vedea pe toate aici . Sunt rețete speciale, cu timp redus de preparare și arome inedite, prezentate foarte simplu și frumos (adică îți plouă în gură când te uiți la poze). Mesele festive din familie vor fii foarte apreciate datorită acestei surse de inspirație.
În ce constă concursul : o rețetă ușoară de vară raw, vegană sau vegetariană (antreu, fel principal, supă, desert, smoothie etc.), pozele sau calitatea lor nu sunt necesare, vom juriza strict ingeniozitatea rețetei .
Concursul începe azi, 27.08.2015 . Vă așteptăm rețetele timp de 10 zile, până pe 6 septembrie, în secțiunea de comentarii a articolului cu datele voastre de contact (nume,telefon sau email).
Abia aștept să vă testez rețetele !
Join the discussion
bombițe de energie
ingrediente:
100 g fulgi de ovăz
100 g fulgi nuca de cocos
50 g seminte de in
2 linguri miere
4 linguri unt arahide
mod de preparare
se amestecă toate ingredientele, se pune amestecul la frigider 20 min, apoi se fac bilute care se mananca repede repede pentru a capata multa energie ☺
Bune inainte de iesitul cu trotineta in parc ! Delicioase cu siguranta !
Dovlecei la cuptor cu cuscus
Ingrediente
3 dovlecei
100g de cuşcuş
1 mână de stafide
1 mână amestec de nuci, alune de pădure, nuci caju, migdale decojite
200ml de supă din legume
sare
Mod de preparare:
1. Se taie dovleceii pe jumătate, se scobesc, îndepărtând seminţele. Se ung cu ulei pe ambele părţi şi se dau la cuptor timp de 10 minute, până încep să se rumenească.
2. Între timp, se amestecă cuşcuşul, stafidele şi mixul de nuci; se asezonează, apoi se toarnă supa fierbinte deasupra. Se acoperă şi se lasă deoparte până când supa este absorbită şi cuşcuşul este pufos.
3. Se scot dovleceii din cuptor şi se umplu cu amestecul de cuşcuş.Dacă nu îţi place cuşcuşul, îl poţi înlocui, de exemplu, cu orez cu bob lung. De asemenea, poţi înlocui nucile cu muguri de pin, puţin rumeniţi într-o tigaie de teflon fără ulei.
Foarte bine suna Adina, o sa incerc si eu !
Adina, in urma deliberarilor reteta ta este considerata câștigătoare ! Imi lasi o adresa pentru livrarea cărții , care o dorești tu ! Adresa mea este andra_dudea@yahoo.com .
Multumesc mult!😊 Mi.ati facut o frumoasa surpriza!
Reţeta noastră preferată vara aceasta a fost una foarte simplă, dar extrem de gustoasă:
Îngheţată de banane şi cacao.
Se iau bananele se taie rondele şi se congelează. Apoi, aşa congelate cum sunt, le punem în robotul de bucătărie alături de cacao (sau pudră de roşcove) şi miere, după gust. Procesăm până când obţinem o îngheţată cremoasă.
Putem adăuga avocado, pentru o textură şi mai cremoasă sau putem combina bananele cu alte fructe de sezon.
Poftă bună!
subscriu – Foarte simpla si gustoasa intr-adevar !
Eu ador SUFLE-ul…şi ZUCHINNI …dovleceii pot fi tăiaţi rondele subţiri…şi aşezaţi în vasul de yena…pe câteva rânduri între care punem brânzica de caju preparată din migdale, zeamă de lămâie, puţin usturoi, sare roz de Himalaya, verdeaţă tocată mărunt…şi gratinăm puţin la cuptor…cât se înmoaie dovleceii..Uşor, rapid şi zic eu foarte sănătos !!!
Nu mă pot abţine să nu vă împărtăşesc şi un dulce fără de care eu nu prea pot trăi…bombiţe nu prea calorice …din seminţe de floarea soarelui înmuiate cel puţin 8 ore la care adaug sirop de agave, ulei de cocos, karob, cacao fără gluten – Caffarel ..toate aceste ingrediente minune le introduc în blender apoi compoziţia obţinută o torn într-un bol şi încep să formez biluţele pe care le voi tăvălui prin cacao şi fulgi de migdale…
Suna tare bine Michaela, o sa incerc si eu !