Prăjitura alb-negru și vișiniu, prăjiturică raw desigur, s-a născut într-o dimineață în care am aflat că o să am musafiri la cină. De tort nu era timp, nici prea multe ingrediente nu aveam prin casă (da mi se mai întâmplă și mie să fiu prea ocupată pentru a face cumpărături/comenzi online) așa că am decis cioco și vișine în alcool. Partea albă a apărut când am constatat că prăji este mult prea joasă pentru că am ales o tavă cam măricică. Tot răul spre bine pentru că s-a completat foarte bine și este pe gustul tuturor…cui nu îi place combinația vanilie, cioco și fructe ?
Ingrediente
fulgi de hrișcă după gust (pentru tapetat tava, se pot și omite sau înlocui cu fulgi de ovăz, nucă etc.)
Strat cioco – 80 grame unt cacao se pun la topit, 40 grame green sugar , 100 ml smântână cocos , 20 grame cacao 10 grame carob, 1 praf sare, 3 prafuri scorțișoară, vișine în alcool după gust
Strat alb – 2 linguri miere, 20 grame ulei cocos, 100 ml smântână cocos, 2 cm ghimbir, 1/2 băț vanilie, 1/4 linguriță pudră cardamon, 40 gr. lapte cocos, 40 grame fulgi cocos râșniți.
Am pregătit o tavă dreptunghiulară de dimensiunea 28×8 cm pe care am îmbrăcat-o în folie plastic și am pus un strat de fulgi hrișcă.
Stratul de ciocolată l-am pregătit topind untul de cacao împreună cu green sugarul (la 38 grade), după care am adăugat treptat smântâna de cocos, cacao, carob, sare și scorțișoară amestecând permanent la temperatura de 38 grade până am obținut o cremă groasă gen budincă sau șarlotă pe care am turnat-o în tavă. Am pus vișine din loc în loc și am dat la congelator.
Stratul alb, super delicios a fost obținut prin amestecarea a 2 linguri de miere zaharisită, albă, în robot la 38 grade ( pentru a se topi) cu uleiul de cocos, smântâna de cocos, vanilia, cardamonul, ghimbirul ras, laptele și fulgii de cocos râșniti. Este cam ca umplutura de bounty, dar mai fluidă, mai dulce și aromată aș zice eu. A durat cam 10-15 minute cu tot cu râșnit și câteva întreruperi pentru că este vacanță și am mereu minunea în preajmă, numai bine că stratul de cioco să se întărească. Am turnat crema albă, am bătut, zgâlțăit tava ca să se omogenizeze și am lăsat la congelator până spre seară. După scoatere am lăsat-o 15-20 minute la temperatura camerei, apoi am feliat și pus iar la frigider.
Super yummy !
PS- ne vedem luni, ora 18.30, cu cioco, biscuiti, supa , salată și pate la atelierul Cum să ne menținem tineri și sănătoși cu ajutorul algelor !
Andra
Join the discussion