Brioșe cu lămâie și mac, de consistență perfectă deși sunt vegane și fără gluten, la fel de delicioase precum sponge cake-ul americănesc. Îmi doream de mult timp să fac acest gen de prăjitură care arată atât de bine și este atât de pufoasă și delicioasă. Mi-a depășit așteptările cu mult, a fost foarte ușor de executat, am înlocuit foarte simplu ingredientele din rețeta clasică iar gustul este special. Singurul regret pe care îl am este că nu m-am gândit să pun și un vârf de linguriță pudră turmeric pentru o culoare mai galbenă.

De asemenea când m-am apucat de preparat, intenția era să folosesc integral făină de orez. Nu am avut suficient așa că am pus făină de cocos în completare. Mă așteptam să fie sfărâmicioasă din cauza cocosului, dar  din fericire nu este.

Ingrediente  (6 brioșe, 1 inimă și un guguluf mediu=4 buc.)

110 gr. făină orez

 70 gr. făină cocos

  50 gr. zahăr mesteacăn

80 grame ulei sâmburi struguri

1/2 plic praf copt veg   

1 praf sare

1 căpăcel rom alcool

           125 gr. miere/agave/melasă lichidă/arțar/orice al îndulcitor sub formă de sirop

 40 gr. suc lămâie (2 lămâi stoarse)

250 gr. apă plată/minerală

răzătura de la 2 lămâi

25 gr. semințe mac

1/2 baton vanilie

Am început prin a amesteca cu telul ingredientele umede, am adăugat  în robot treptat-treptat ingredientele uscate, semințele de mac fiind ultimele adăugate. Compoziția este lichidă, am turnat-o cu lingura în formele de brioșe. Am copt la 160 grade C, cuptor preîncălzit, ventilație, timp de 25 minute. Interiorul sau mai bine zis centrul este bine să fie ușor umed pentru că făina de cocos va mai absorbi chiar și la răcire din umiditatea prăjiturii. Dacă nu folosiți făină de cocos scoateți prăjiturelele atunci când sunt uscate, ușor rumenite pe margini.

Puteți să le faceți un topping din unt de cocos, îndulcitor, suc și coajă lămâie sau pur și simplu puțin zahăr de mestecăn râșnit….înghețată de vanilie…oricum sunt minunate și făcute cu mult drag !

Toamnă dulce !

Andra