Curs numerologie COMPATIBILITATEA din data nașterii

În orice relație dintre doi oameni, echilibrul există ca două entități distincte, vibrând în ritmurile lor proprii, dar găsind mereu un punct în care se unesc în armonie.

Fiecare persoană din viața noastră ne oferă prilejul să intrăm în echilibru deoarece un balansoar nu se leagănă fără cineva pe ambele părți.

Dar, societatea modernă ne-a învățat să ne gândim doar la noi, cum să judecăm, să ne comparăm și nu cum să acceptăm, cum să ne iubim pe noi și ceilalți…

Nu ne-a spus nimeni că putem avea o experiență, o putem analiza dar nu judeca, putem vedea ce avem nevoie să învățăm din ea și apoi tot fără a o judeca, putem vedea ce avem nevoie să învățăm din ea și apoi, tot fără judecată, o putem elibera.

Dar, e greu să înțelegi mereu ce ai de învățat din acea experiență-relație, intervin egoul…, negarea….

🍃Ei bine, DATA NAȘTERII tale și a omului cu care ai experiența – relație îți spune despre lecția ta, lecția lui, frica lui, frica ta, modul în care se face evoluția relației și chiar ce oameni-experiențe atragi în viața ta.

Cu ce te ajută să știi aceste calcule și semnificații simple ? Înveți lecția și treci la un alt nivel de experiențe, știi în clipa în care cunoști un om ce rol are el în viața ta, faci ce trebuie și ești împăcat, accepți cu mai multă ușurință că el nu poate să își facă treaba și eliberezi relaxat, fără resentimente și regrete.

🌿Sâmbătă, 10.09 începem, pe whatsapp, fără orar, în ritmul tău, cu materiale pdf și vocale zilnice, trimise dimineața, cărți pdf și foarte important : CU INTENȚIA TA ȘI A UNUI GRUP DE A AVEA NUMAI RELAȚII- EXPERIENȚE BENEFICE ȚIE ȘI VIEȚII TALE 💜

Înscriere este pe bază de donație, alte detalii la tel. 0724529627.

Hai și tu cu noi !

Andra Dudea