Sâmbăta aceasta, 26 septembrie, am participat la un workshop foarte interesant organizat de InfiniteU.
InfiniteU sunt o comunitate fondată de Adriana și Alina, două doamne care au trecut prin multe întrebări, îndoieli și evenimente, care au găsit răspunsuri despre cum poți să trăiești o viață împlinită. Nimic nou ați putea spune având în vedere piața mare a dezvoltării personale, a coachingului din această perioadă….
Ce au ele special? Instrumentele de care se folosesc și evident abilitatea de a te îndruma prin intermediul lor către răspunsurile tale personale și culmea într-o activitate de grup sau mai bine zis de echipă.
Instrumentele se numesc Points of you și reprezintă 65 de subiecte cu care toți ne-am întâlnit odată în viață. Fiecare subiect este reprezentat din cât mai multe perspective în parte, la acest lucru contribuind fotografi amatori și profesioniști din toate colțurile lumii. Imaginile sunt incredibile, cu un impact emoțional neașteptat, poți să privești și să descoperi detalii noi privind mult timp aceeași imagine. Detaliile imaginii se traduc în sentimente, amintiri ascunse/reprimate, răspunsuri care până în prezent nu au putut să vină.
Imaginile te aleg sau le alegi tu, este un joc interactiv, amuzant și emoționant găzduit de doi oameni care l-au jucat de multe ori, au înțeles cât de importante sunt răspunsurile și emoțiile de pe parcursul lui și așa cum îi stă bine unei gazde îți asigură tot sprijinul și confortul de care ai nevoie în acest joc al cărui scop este DESCOPERIREA TA .
Este destul de greu de descris această experiență pentru că este foarte personală, este exact răspunsul sufletului tău pentru etapa de viață în care te aflii (nu la cea în care crezi tu că ești sau ai vrea să fii). De aceea trebuie să încercați măcar o dată. Vedeți ce descoperiți!
Zile jucăușe vă doresc!
Andra
Join the discussion
Pingback: 2017 Anul Împlinirilor Tale – Ghid pentru realizarea lor ! – Amoraws