Poate ar fii trebuit să le zic BURGERI, dar spre rușinea mea (sau mândria )  eu habar nu am cum e la gust o asemenea chiftea de carne pentru că nu am mâncat niciodată, în schimb știu cu siguranță că seamănă cu chiftelele pe care mi le făcea ocazional mama când eram mică . I-au plăcut și copilului spre bucuria mea, mai ales că sfecla nu se numără printre legumele pe care le consumă din proprie inițiativă. Sunt foarte sățioase, digestive (pentru că au hrișcă – preferata mea) și multă verdeță .

Ingrediente

– pulpa de la 4 sfecle mici (sau întregi)

– 1 cană nucă românească hidratată/semințe floarea soarelui/fulgi ovăz/migdale

– 1/2 cană hrișcă hidratată

– 1 lingură vârf de chimion

– 2 căței de usturoi

– 1 ceapă roșie tăiată fin

– 2 linguri făină in

– 2 linguri ulei măsline

– 1/2 linguriță sare

– cimbru uscat după gust

– 1 legătură de mărar tăiată fin

– 1 legătură de pătrunjel tăiată fin

– 2 linguri muștar ( sau 1/2 linguriță de făină  muștar ) .

Se procesează în blender/robot  nuca și hrișca , eu am lăsat nuca mai grosieră , pentru că așa îmi place . Separat mixăm și sfecla, după care o stoarcem cu ajutorul unui tifon sau o sită. Într-un castron mare amestecăm împreună cu restul ingredientelor până se leagă compoziția, după care formăm cu mâna biluțe pe care le aplatizăm cu podul palmei. Culoarea este fantastică, doar privitul compoziției iți va da o stare de veselie.

Evident că le-am făcut și la cuptor (20 buc.), pe hârtie de copt, 30 minute la 200 grade, cuptor preîncins, dar și la deshidrator ( 10 chiftele ), 6 ore la 42 . Bune ambele variante, s-au mâncat la o masă de 2 adulți și un copil cele de la cuptor , calde ….

Vor intra în rețetarul familiei cu siguranță !

Să mâncăm colorat și curat !

Andra