Orezul cu sfeclă, lapte de cocos și ghimbir este absolut demențial, a mâncat și copilul mofturos care nu vroia decât orez alb simplu sau dulce cu lapte. E adevărat că a fost lângă mine când am pus sfecla rasă în orezul aproape fiert iar culoarea a fost roz aprins, red velvet aș zice. A fost atât de fericită și impresionată că avem orez roz încât nu credeam că îl va mânca după ce va constata că rozul s-a transformat în altceva (căcăniu din păcate ….ca să fiu sinceră) prin puțină fierbere. Ideea e că sunt o mamă fericită pentru că am pus și câteva ciuperci uscate, ardei galben iar orezul era integral (mereu îmi cerea alb ca la grădi ) !
Am folosit smântănă de cocos Ecomil de la Bebe Tei , ciuperci uscate chinezești de la Cora, raionul cu produse asiatice și ulei de cocos de la Republica Bio. Iată cum am procedat .
Ingrediente
500 grame orez integral spălat
10 ciuperci uscate puse la hidratat pentru 30 minute în apă potrivită
1 ceapă roșie mare (120 gr.)
2 ardei galbeni (100 gr.)
2 căței mari de usturoi
1 sfeclă roșie (250 gr.)
3 linguri ulei de cocos
4 cm de ghimbir ras
300 ml de smântână cocos (1+1/2 cutie)
3 căni apă – 600 ml apă
sare după gust
câteva boabe de piper roz sau alt piper ( sichuan ar merge, nici eu nu aveam)
Am călit orezul spălat cu ceapa și usturoiul tăiate mărunt, ardeiul fâșii în ulei de cocos pentru 2-3 minute după care am adăugat 2 căni de apă și sare. Când a început să fiarbă apa am adăugat ghimbirul ras, 1/2 de sfeclă rasă și un pic de cimbru , smântâna de cocos, piperul roz și am mai lăsat la fiert vreo 20 minute (orezul integral se face mai greu). Când a fost gata am adăugat și cealaltă jumătate de sfeclă rasă și am mai lăsat să se pătrundă la abur în tigaia cu capac. Am servit orezul cu vlăstari din belșug, astfel că fericirea mea privind prânzul copilului a fost nemărginită.
Mese gustoase și sănătoase !
Andra
Join the discussion