Biscuiții aceștia au fost o mare provocare, prima încercare nu a reușit din păcate. Eram foarte dezamăgită până mi-a venit ideea să folosesc avocado care s-a dovedit a fii exact grăsimea și liantul de care avea nevoie acest aluat fără gluten. Acum sunt foarte mândră de ei, de inspirația mea, sunt o gustare/ ronțăială minunată și un mod excepțional de a mânca alge fără ca măcar să știi și să strâmbi din nas.
Ingrediente (25 bucăți)
60 grame făină orez
60 grame făină mei
40 grame făină cocos (fulgi râșniți)
1 avocado
30 ml ulei de migdale dulci (nu măsline pentru că amărește, nu am vrut cocos pentru că mi s-a părut prea mult pentru alge)
2 linguri apă plată
2 foi de nori râșnite cu 1/2 linguriță sare
50 grame green sugar
2 cm de ghimbir ras
1 vârf linguriță scorțișoară
4 prize de mix oriental
Am început prin a râșni foile de sushi cu sarea, le-am pus deoparte într-un castronel. Am amestecat avocado cu uleiul și apa, îndulcitorul, scorțișoara, mixul oriental și ghimbirul ras în blender după care am început să adaug treptat- treptat făinurile și algele râșnite. Am mixat la viteză medie până am obținut un aluat grunjos și lipicios din care se pot forma biluțe.
Am încins cuptorul la 200 grade, am tapetat tava cu hârtie de copt și am început să așez biscuiții formați din biluțe turtițe în palmă. Am scăzut temperatura la 180 grade iar după 15 minute am întors biscuiții pe partea cealaltă care se îngălbenise ușor, am scăzut temperatura la 160 grade și am mai lăsat 12 minute până s-au rumenit ușor și pe cealaltă parte.
Sunt foarte speciali, nici sărați, nici dulci, se simte ghimbirul, au o textură de fărâmicioasă plăcută, se păstrează fără să își modifice textura câteva zile păstrați în dulap (castron acoperit cu șervețel de bucătărie).
Să îmi spuneți părerea când îi încercați !
Andra
Join the discussion